|
|  |
 |  |
cultura - si arta | Renumele Bacăului se confirmă, de asemenea, pe plan cultural, atât prin personalitățile pe care le-a dat în diferite domenii, cât și prin proiectele culturale pe care le-a susținut de-a lungul anilor.
Cadrul cultural al municipiului Bacău cuprinde toate instituțiile necesare dezvoltării corespunzătoare acestei laturi umane. Teatrele, filarmonica `Mihail Jora`, galeriile de artă, muzeele, Biblioteca județeană, posturile de radio și TV precum și ziarele locale etc., sunt tot atâtea repere (și puncte de atracție) pe care le oferă Bacăul din punct de vedere cultural.
Manifestări culturale specifice urbei completează fericit harta sărbătorii comune. Astfel `Zilele Bacăului`, `Festivalul Arlekin`, (destinat celor mai mici dintre locuitori), festivalul `George Bacovia`, simpozioane științifice, spectacole de teatru, concerte simfonice, lansări de carte, expoziții, happening-uri stradale toate vin să întregească imaginea unui oraș cultural modern.
| |
Monumente - Statuia Bacovia |  Poet simbolist, redescoperit de exegeți în multiple ipostaze stilistice, de bibliografi ca prețios subiect de studiu, ca și de simplii iubitori de poezie, Gheorghe Vasiliu - George Bacovia, deși dispărut dintre noi de aproape o jumătate de secol, face parte din viața noastră. | |
Monumente - Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare |  `Într-însul găsire poporul românesc cea mai curată și mai deplină icoană a sufletului său: cinstit și harnic, răbdător fără să uite și viteaz fără cruzime, strașnic în mânie și senin în iertare, răspicat și cu măsură în grai, gospodar și iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale... N. Iorga` | |
Curtea Domneasca - Biserica Sf. Precista |  După războaiele purtate de Ștefan cel Mare cu turcii la Vaslui (1475) și Războieni (1476), s-a impus necesitatea unei organizări administrative în zona de sud a țării. Voievodul a hotărât să stabilească reședință la Bacău pentru fiul său cel mare, Alexandru. | |
Biblioteca Judeteana - Informatii Utile |  In 1893 iunie 27 Societatea Cultura înființează, în sediul Primăriei, prima bibliotecă publică din Bacău,cu un fond de aproximativ 2000 de volume obținute prin donații. Primarul Gheorghe Sturdza, fiul beizadelei Costache Sturdza și nepot al domnitorului Ioniță Sandu Sturdza, vine cu cea mai bogată donație- 948 volume și cu explicația gestului său:”... vin a oferi Bibliotecii Publice din acest oraș Bacău fondu cărților ce posed, ca cei cari nu știu să poată învăța, iar cei care știu ceva, să se poată perfecționa; cu această condiție ca acel fond să poarte numele Beizade C. Sturdza.\` Datorită acestui gest, condiție, Bibliotecii i s-a atribuit numele de Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”. In prezent Aproxiamtiv 500.000 de volume constituie fondul bibliotecii. Mai multe informații despre Biblioteca Judeteana. | |
CASA MEMORIALA GEORGE BACOVIA - Informatii Utile |  Casa memorială George Bacovia este punctul de început al oricărui itinerar cultural băcăuan. În imediata vecinătate a monumentalei statui a lui Ștefan cel Mare, pe fosta stradă a Liceului, actualmente strada George Bacovia, la nr. 13, bătrâna casă își îmbracă ferestrele în reflexele calde ale trandafirilor. Poet simbolist, redescoperit de exegeți în multiple ipostaze stilistice, de bibliografi ca prețios subiect de studiu, ca și de simplii iubitori de poezie, Gheorghe Vasiliu - George Bacovia -, deși dispărut dintre noi de aproape o jumătate de secol, face parte din viața noastră. Mai multe informații despre Casa memorial George Bacovia. | |
CENTRUL DE CULTURA SI ARTA "GEORGE APOSTU" - Informatii Utile |  Centrul de Cultura si Arta “George Apostu”, situat intr-un minunat cadru natural, dispune de cele mai bune conditii de realizare, descoperire, si contemplare a artei contemporane. Mai multe informatii la www.centrul-george-apostu.ro
| |
|  |
 | |  | |